Ultima ora

Un inspector ANAF din Constanţa şi unul din Bucureşti au fost reţinuţi de DNA

Comunicat 1.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 03.09.2015, ora 17:45, până la data de 04.09.2015, ora 17:45, a inculpatului POPA DUMITRU ADRIAN, inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

La data de 10 iulie 2015, inculpatul Popa Dumitru Adrian, în calitate de inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, a pretins și a primit suma de 5.000 lei de la un om de afaceri, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția deținută, privind rezultatele unui control efectuat la firma acestuia din urmă.

De asemenea, în aceeași calitate și în aceleași circumstanțe, inculpatul a pretins, printr-un intermediar, de la administratorul unei alte societăți comerciale suma de 3.000 euro.
La data de 03 septembrie 2015, inculpatul a primit de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3.000 euro pretinsă anterior, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Inculpatului Popa Dumitru Adrian i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 04 septembrie 2015, Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 

 
Comunicat 2
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 02.09.2015, ora 23:40 până la data de 03.09.2015, ora 23:40, a inculpatului IARÎM DAN-CONSTANTIN, inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:


În data de 02 septembrie 2015, inculpatul Iarîm Dan-Constantin, în calitate de inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală București, a pretins și primit de la 2 oameni de afaceri, administratori ai unor standuri într-un complex comercial situat în județul Ilfov, sumele de 2000 lei și 1.200 dolari, în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu constând în aplicarea unei amenzi contravenționale respectiv sistarea activității agentului comercial.

Inculpatului Iarîm Dan-Constantin i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 03 septembrie 2015, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Postat: 4 septembrie 2015


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.