Ultima ora

ANM. Se schimbă vremea de la zi la zi. Vin ploile în judeţele Constanţa şi Tulcea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis informarea valabilă pentru judeţele Constanţa şi Tulcea în intervalul 16-29 noiembrie.

Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului în intervalul 15-23 noiembrie, cu medii ale temperaturilor maxime de 15..16 grade şi ale celor minime de 6...8 grade, exceptând ziua de 17 noiembrie, când regimul termic va fi cu aproximativ 4 grade mai scăzut.
Începând cu 24 noiembrie temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta, astfel încât spre sfârşitul intervalului de prognoză valorile termice se vor apropia de mediile multianuale ale ultimei decade a lunii noiembrie.
Prin urmare, maximele diurne vor fi, în medie, de 8...10 grade, iar minimele nocturne de 2...4 grade.
Începând cu data de 22 noiembrie, va ploua aproape în fiecare zi, la nivel local, dar cantităţile de apă nu vor fi însemnate. 
 
Postat: 16 noiembrie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.