În cauză
există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna martie 2014,
membrii grupării infracţionale au procurat, deţinut, oferit şi
valorificat către alte persoane (inclusiv persoane aflate în stare
de deţinere) droguri de mare risc (comprimate ecstasy) şi droguri
de risc (produse cannabice sub formă de marijuana).
De asemenea, există suspiciuni că membrii grupării au produs importante cantităţi de „produse etnobotanice”, prin impregnarea unor substanţe cu efect psihoactiv în produse ce pot fi consumate prin inhalare ori prizare, ulterior acestea fiind oferite spre vânzare către diferiţi consumatori (în special tineri).

Au rezultat
indicii că o mare parte a persoanelor care au consumat astfel de
substanţe, în ultima perioadă de timp, au avut nevoie de îngrijiri
medicale în regim de urgenţă.
La sediul
Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism vor fi
aduse, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor procesuale, un
număr de 90 de persoane.
La acţiune
participă cadre din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie
Galaţi, Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră
Isaccea şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi.
Suportul de
specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale.
Facem
precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele
cercetate benficiază de drepturile şi garanţiile procesuale
prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia
de nevinovăţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu