Ultima ora

Cum au ajuns două milioane de pui de anghila europeană în Acvariul de la Varna. Este un peşte rar şi extrem de scump




Vameșii de la Aeroportul Internațional din Sofia au dejucat o tentativă de contrabandă cu două milioane de pui de anghila europeană, o specie pe cale să dispară din Marea Neagră, scrie agenţia de ştiri Novinite.

Doi cetățeni chinezi care călătoresc de la Madrid la Sofia au încercat să introducă ilegal anghilele ambalate în opt containere din polistiren (foto) și declarate ca fiind produse alimentare, a declarat ieri, un oficial al Agenției Naționale a Vămilor.
Anghilă europeană (Anguila Anguila) este clasificată ca fiind protejată de Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră.
Anghila europeană se vinde în Europa la un preț mediu de 500 de euro kilogramul, în timp ce prețul în țările din Asia poate ajunge pana la 1.300 de euro pe kilogram, se afirmă în declarație. 

Puii de anghile au fost transportați la centrul de salvare de la Acvariul public din orașul Varna, de pe coasta Mării Negre. 

Potrivit wikipedia.prg, anghila europeană (Anguilla anguilla) este un pește teleostean migrator, catadrom, răpitor, din familia Anguillidae, cu corpul serpentiform (în formă de șarpe), cilindric și foarte alungit, acoperit cu solzi mărunți și vârâți în piele. Capul este conic și ușor turtit dorsoventral, gura terminală este prevăzută cu dinți fini. Lungimea corpului la mascul poate atinge 0,50 m, iar la femelă 1 m cu o greutate sub 2 kg, rareori mai mult. Trăiește în fluviile din Europa care se varsă în Oceanul Atlantic, Marea Baltică, Marea Mediterană, Marea Neagră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.