A
trecut, de mult, Ignatul. Ziua când creștinii sacrifică porcul
pentru sărbătorile Crăciunului.
Au
trecut și sărbătorile de iarnă.
Dar
porcul nostru este deștept. El a scăpat. El scapă mereu. Și în
cazul retrocedărilor, și al asfaltărilor, și al licitațiilor, și
al ilegalităților cu bani publici, și al drumurilor făcute pe
hârtie.
Nu
există situație din care să nu scape pentru că, din cauze
diverse, el este alunecos.
Deși
are cuțitul la gât scapă. Sau ajunge după niște gratii, unde, în
continuare, o duce bine.
Și
acolo are mâncare, bună, aleasă.
Și
se pune din nou la îngrășat. Poate pentru sezonul viitor.
Nu
știu dacă Institutul Național pentru Statistică o fi făcut vreun
calcul să vadă ce număr de porci pe cap de locuitor am avut, în
fiecare județ, în ultimii ani. Din cei propuși spre tăiere și au
scăpat.
Eventual
pe capitolele de care aminteam ceva mai devreme: asfaltări,
retrocedări, drumuri, și tot felul de porcării.
Este
posibil ca porcii, ăștia, care au scăpat să aibă șoriciul
foarte gros. Să nu-și poată înfige dinții în ei așa ușor cei
care au astfel de atribuții.
Numai
că ei, porcii cu șoriciul gros, se pot înfrupta, din orice.
Ei
se pot înghesui la orice troacă. Pentru că ei consideră că totul
le aparține. Și grohăie înfiorător dacă li se ia o porție,
indiferent cât de mică, din troacă.
Desigur
ați putea să-mi spuneți: este o mentalitate specifică porcilor.
Dar,
porcul este animalul care poate fi gâdilat ușor. Cu orice. L-ai
gâdilat? El se simte bine. Și te recunoaște.
Lui
nimic nu-i miroase urât. Troaca din care mănâncă poate fi oricât
de mizerabilă. Este de hăpăit? Este bună.
El,
porcul, nu are culoare preferată. El este permanent murdar. De
mizeria în care se scaldă zilnic.
Porcul
vede ceva noroi, el acolo se duce. Și cu cât este noroiul mai gros
cu atât se simte mai bine. Pentru că acolo dă el cel mai bine cu
râtul. În mizerie.
Cea
mai tare chestie la porc este că își trage și familia după el.
Deși, porc fiind, nu prea știe ce-i aia familie.
El,
de principiu, nu are mamă nu are tată. El este porc prin definiție
și prin existență.
Permanent
porcul grohăie. Este mereu nemulțumit. Îi trebuie mereu ceva.
Orice. Și totul se manifestă prin grohăit. Indiferent cât a
mâncat din troaca altuia ori a răsturnat-o, dând cu râtul, el tot
nevinovat se consideră.
Se
spune că la porci apar și manifestări de canibalism. Mai clar: se
mănâncă între ei. Și de asta se bucură unii de la DNA.
Foarte
important despre porci: porci au fost, porci sunt și porci vor fi.
Și
ar mai fi ceva: porcul a ajuns reprezentativ pentru români. Starea
lui explică mult. Doar trebuie s-o înțelegi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu