În seara zilei de 4 ianuarie 1995, acum 20 de ani, două nave
străine, Paris (pavilion Malta) şi You Xiu (pavilion Hong Kong),
s-au scufundat lângă digul de Nord al Portului Constanţa. Marea
şi-a luat tributul: 54 de marinari, 27 de chinezi, 23 de filipinezi,
trei greci şi un bulgar.
„A fost cel mai mare accident naval din istoria
portului constănţean, dar, în acelaşi timp, şi o mare încercare
profesională pentru autorităţile portuare locale, soldată, din
păcate, cu un eşec.
A fost un accident nefericit, care a dovedit ca
stihiile dezlănţuite ale naturii - valuri de 8-10 metri, ninsoare
abundenţă şi viscolită, vânt de peste 30 metri/ secunda,
întuneric, temperatură scăzută -, coroborate cu indecizia şi
incompetenţa unor comandanţi de nave, dar şi dotarea precară a
celor care trebuiau să îndeplinească misiunile de căutare şi
salvare, au dus la o cumplita tragedie, în care au murit 54 de
oameni şi au fost pierdute total şi definitiv două vrachiere de
câte 26.000 tdw", spunea, într-un interviu acordat ZIUA de
Constanţa în 2008, jurnalistul Constantin Cumpănă, co-autor al
cărţii „Naufragiul navelor Paris şi You Xiu, cel mai mare
accident naval din istoria Portului Constanţa".
Sursa: ziua de constanta.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu