Brigada 9 Mecanizată “Mărăşeşti”, in forma actuala, este una din cele mai noi unităţi ale Armatei României, fiind înfiinţată la 1 octombrie 2009.
Brigada 9 Mecanizată a preluat şi continuă tradiţiile glorioase ale unităţilor militare din Dobrogea, având ca element de referinţă Divizia 9 Infanterie, înfiinţată pe tărâm dobrogean în urmă cu 135 de ani, la 22 februarie 1879, prin Înaltul Decret Regal nr. 373.
Constituirea Brigăzii 9 Mecanizată s-a realizat în contextul amplului proces de transformare şi modernizare a Armatei României, prin redislocarea şi redimensionarea unor unităţi militare, din alte zone ale ţării, ale Statului Major al Forţelor Terestre, prin preluarea de la fosta Brigadă 34 Infanterie a unităţilor existente în garnizoanele Constanţa, Topraisar şi Murfatlar, precum şi prin înfiinţarea unor noi structuri.
Pe timpul Războiului de eliberare şi reîntregire
naţională, în 1916, Divizia 9 Infanterie a fost angajată în
confruntările care au avut loc în Dobrogea şi a luat parte la
bătălia de pe Neajlov – Argeş. În 1917, Diviziei 9 Infanterie
i-a revenit sarcina de a apăra sectorul cel mai greu şi mai
încercat al dispozitivului operativ al Armatei a 2-a, în cadrul
celei mai importante operaţii de apărare a Armatei Române, la
Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz.
In semn de cinstire a eroismului ostaşilor căzuţi
la datorie pe timpul luptelor din vara anului 1917, cu ocazia
manifestărilor comemorative organizate în 1957, Divizia 9
Infanterie a primit denumirea onorifica „Mărăşeşti”.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Divizia 9 Infanterie
a participat la acţiunile militare desfăşurate în Crimeea, la
luptele pentru eliberarea Transilvaniei, la Oarba de Mureş, Carei şi
Satu Mare şi, ulterior, pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei.
În ziua de 22 februarie 1979 a fost decorat
drapelul de luptă al Diviziei "Mărășești", cu prilejul
împlinirii a 100 de ani de la înființare.
Sursa text: roarmy.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu