Ultima ora

Ne aşteaptă zile grele: Se întoarce iarna la Constanţa



Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă de mâine, de la ora 16.00, până sâmbătă la ora 17.00., pentru jideţul Constanţa.
În a doua parte a zilei de vineri, 6 februarie, şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
Apoi, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 februarie, ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea şi va continua să ningă, în general slab, până în orele după-amiezii.
Cantităţile de precipitaţii vor fi pe arii restrânse mai însemnate, cu precădere în Oltenia şi la munte şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând ninsoarea, în regiunile sudice, dar şi la munte, cu viteze de peste 50...60 km/h, iar în sudul Banatului vor depăşi 80 km/h. În cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie, vântul va diminua treptat în intensitate.
Notă: Vântul se va intensifica în regiunile sudice încă din dimineaţa zilei de vineri, 6 februarie. Ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi local şi în restul teritoriului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.