Ultima ora

Anunţul bombă pentru şoferi făcut la ProTv de ministrul Finanţelor Publice. Citeşte detaliile aici



Senatul a decis să elimine din proiectul Codului fiscal măsura privind reducerea accizei la combustibili, din 2016, ceea ce ar însemna un efort pe buget mai mic cu peste trei miliarde lei, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la o emisiune televizată difuzată duminică la ProTV.

'Acciza la combustibili propusă de noi în Codul fiscal să fie redusă de anul viitor a fost eliminată de Senat, de Comisia de buget, săptămâna aceasta. Asta înseamnă un efort pe buget mai mic cu 3 trei miliarde și ceva de lei, aproximativ. Este o propunere a Comisiei de buget. Să vedem cum iese din Plenul Senatului și mai ales din Camera Deputaților, unde se va decide forma finală a Codului fiscal', a spus Teodorovici.
Proiectul noului Cod Fiscal prevedea diminuarea nivelului accizelor la motorină de la 1.897,08 lei/1.000 litri la 1.518,04 lei/1.000 litri (cu 20%). De asemenea, la benzina fără plumb nivelul accizelor se diminua de la 2.035,40 lei/1000 litri la 1.656,36 lei/1000 litri (cu circa 19%), iar la benzina cu plumb de la 2.327,27 lei/1000 litri la 1.948,23 lei/1000 litri (cu circa 18%).
Eugen Teodorovici a menționat, totodată, că Senatul a făcut un amendament privind impozitul pe dividende, propunând scăderea acestuia la 5%, în loc de eliminarea propusă în proiectul de cod Fiscal.
Sursa: agerpres.ro
Postat: 27 aprilie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.