Așa-zisele picnicuri organizate pentru pensionari
în Parcurile de la Casa de Cultură, Tăbăcărie-interior-Țara
Piticilor și Piața Far, cu ocazia zilei de 1 mai, de Primăria
municipiului Constanța, nu reprezintă altceva decât filosofia
tradițională de precampanie și de campanie electorală marca PSD:
1 mic = 1 vot.
PSD Constanța a conștientizat căderea liberă
în care se află după declinul tandemului Mazăre-Constantinescu și
încearcă, din timp, să-și securizeze și fidelizeze aceiași
votanți pe care i-a aliniat, ani la rând, la cozile umilinței, de
data aceasta la un preț mult mai mic: “mici,
bere, băuturi răcoritoare și programe artistice susținute de
formații de muzică populară”. Aceasta este cea mai fidelă
radiografie a ceea ce a însemnat și înseamnă administrația PSD
pentru municipiul Constanța: pâine și circ. Dar, “pâine”
nu pentru toți, ci doar pentru cei care votează PSD. Circul a fost
și este pentru toți.
Asociația M10 Constanța dezaprobă noua umilință
la care administrația locală îi supune pe vârstnicii
municipiului. Nu cu un mic și cu o bere se rezolvă problemele
orașului și ale pensionarilor, ci cu oprirea drenării bugetului
public în firmele de casă ale PSD, cu deschiderea bugetului local
către toți agenți economici, cu eliminarea și reducerea taxelor
aberante care îi sufocă pe constănțeni (inclusiv pe pensionari)
și cu o strategie economică adecvată care să genereze noi afaceri
și noi locuri de muncă.
M10 Constanța consideră că nici micii fără
număr, nici tonele de pui și nici butoaiele de bere nu mai salvează
PSD de la pierderea alegerilor locale în anul 2016.
Mihai PETRE
Președinte
M10 Constanța
Postat: 30 aprilie 2015
Postat: 30 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu