
Obiectivul
general al proiectului constă în promovarea sectorului piscicol, a
produselor tradiționale din pește, a tradițiilor și obiceiurilor
legate de pescuit din comuna Ghindărești. Prin acest proiect se
urmărește îmbunătățirea percepției generale asupra importanței
pescuitului.
Ediția
I a festivalului este programată în perioada 24-26 aprilie 2015 și
cuprinde următoarele acțiuni:
-
expoziție de obiecte tradiționale pescărești, 24-26 aprilie 2015, între orele 11.00 – 16.00
-
expoziție de artă culinară (produse și preparate din pește)- 24-26 aprilie 2015, orele 11.00 – 16.00
-
concurs de pescuit pentru amatori, 25-26 aprilie 2015, între orele 07.00 – 19.00
-
spectacol-concurs de cântece și dansuri populare românești și ale etniilor conlocuitoare (ruși-lipoveni și alții) vineri, 24 aprilie 2015 între orele 16.00-19.00 și duminică, 26 aprilie 2015, orele 13.00 - 17.00
Astfel,
manifestarea va reuni producători și distribuitori de pește,
pescari amatori din județul Constanța și din țară, precum și
ansambluri folclorice și soliști aparținând etniilor
conlocuitoare, dar și populației majoritare. De asemenea, publicul
larg se va familiariza cu obiectele tradiționale de pescuit,
instrumentele necesare tranșării și preparării peștelui și va
putea degusta delicioase preparate din pește gătite tradițional și
expuse în spații special amenajate.
Festivalul
se dorește a fi cea mai complexă manifestare dedicată peștelui,
pescuitului și oamenilor care practică această dificilă meserie
din România. Comuna Ghindărești va deveni locul în care amatorii
de produse culinare pe bază de pește și pescarii amatori își vor
da întâlnire cu operatori din sectorul creșterii și
comercializării peștelui, din domeniul pescuitului recreativ și al
turismului piscicol.
Postat: 22 aprilie 2015
Postat: 22 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu