(Material preluat din Revista
Poliţia IMPACT Mai 2015)
Prima noapte de libertate
-Jeane!
-Ce vrei mă, Fane? Vorbeşte
mai încet, că te aude şeful de cameră şi te dă în primire.
-Jeane! Măi Jeane!
-Ce vrei Fane?
-Dormi pe
dreapta?
-Aha.
-Atunci întoarce-te pe
stânga, că sforăi şi nu pot să dorm.
Un foşnet,
şi lângă grămada de coceni, la un pas de la picioarele lui Fane,
se aude Jean căzând de sus, din vârf, de unde dormise până
atunci.
-Boule! Numai din cauza ta am
căzut.
-Dacă
sforăiai şi nu puteam să dorm!
-Nu ştii de ce dracu m-am
suit tocmai acolo?
-Pentru că
eşti tâmpit! Şi erai beat, mangă. Şi, pe deasupra, doi ani cât
am fost la pârnaie, tu ai dormit numai „la etaj”, în patul de
sus.
-Aşa e. Am
dormit şi la unu...
-Ce ştiu eu la cine ai dormit
tu? Credeam că-ţi plac femeile, altfel îţi făceam felul de mult.
Săpunul... pac!
-...Şi la
doi. Când a fost cu aglomeraţia, de au venit şmecherii, guleraţii,
când am pus şi al treilea pat deasupra. Dar tu eşti bou, nu mai
ţii minte. Bou mai mare ca tine nu am văzut!
-Eu da. Pe
tine. Eu am un metru optzeci şi doi şi nouăzei de kile, la ultimul
cântar, iar tu, unu şaptezeci şi cinci şi optzeci şi două. Care
este mai mare din nou doi!
-Tu, bă,
vită încălţată, fi-ţi-ar gramatica a dracului, că habar nu ai
să socoteşti. Degeaba ai făcut patru clase la bulău.
-Sunt tare,
fraiere! Patru clase în doi ani, nu ca tine, patru în şase.
-Dacă m-au
dat afară din generală, ce era să fac? Am fost politic.
-Al
dracului! Pe-asta, să nu spui ce ai „comis” şi să o ţii
de-a-nboulea că eşti nevinovat, la mititica ai învăţat-o. Ţine-o
aşa şi o să ajungi...
-Suuus.
Mi-a zis mie o balaoacheşe, când mi-a ghicit...
-Nu ajungi
sus, că de sus abia ai picat. Înapoi.
-Ptiuuuu!
Al dracului cu limba aia a ta spurcată! Că ce cobeşti tu, aia se
face. Ca atunci, cu baba aia. Că de-aia am ajuns în ţol vărgat.
-Aşa sunt eu, deştept. Un
fel de Nostradinus.
-Nu Dinus,
boule! Că ăla era la fotbal. Danus. Nostru-Danus.
-Bine că eşti tu mai
deştept.
-Ştii ce?
Hai să lăsăm cearta că acum se face dimineaţă şi ne trezeşte
vreo vită venită la păscut. De-aia, adevărată, de dă lapte, nu
una încălţată ca tine care dă... Care dă din colţ în colţ.
Sau proştii ăştia, cu tractoarele şi combinele lor.
-Şi de ce, mă rog, e proşti?
Că muncesc?
-Păi nu? Cine era mai proşti
la noi, la „facultate”? Ăia care muncea.
-Nu, n-ai
dreptate. Aci te contrazic. Că era unii care ziua muncea şi noaptea
scria cărţii.
-Unde i-ai văzut tu scriind
cărţi noaptea? Că se dădea stingerea şi nu puteai să-i vezi.
-Îi
ghiceam, fraiere, că sunt deştept. Păi dacă nu scria noaptea,
când scria? Ce, i-ai văzut tu ziua punând mâna pe un creion, un
pix, ceva? Şi atunci când să termine câte trei, patru, cinci
cărţi ca să le dea drumu mai repede? Şi de unde hârtie şi
stilou, că eu am cerut o coală de la gardianul şef ca să scriu
acasă la ai mei şi...
-Ţi-a dat?
-Un şut în fund, aia mi-a
dat.
-Lor le-a adus nevestele,
prostule.
-Care
dintre ele, că la unu veneau vreo trei, patru, neveste. Numai una şi
una, şi cu toate a fost la cameră, la matrimoneală. Tăvăleli,
nene, că cică una a prins şi plod acolo, la ogeac. Cred că este
primul prichindel făcut sută-n sută la bulău. Dar acum vreau să
le soilesc, aşa că leagă cleanţa!
-Auzi Fane,
ştii ce nu înţeleg eu?
-Nimic. Ce
ai putea să înţelegi tu dacă nu ai darul înţelegrii? Şi eşti
şi bou, pe deasupra.
-Nu înţeleg
ce căutăm noi în gluga asta de coceni. Ne-am dat cu botaniştii?
De ce nu am plecat şi noi ieri, când ne-a dat drumu, ca oamenii,
acasă, cu autobuzele?
-Vezi dacă
nu ţii la băutură? Nu mai ştii. De unde bani de autobuz?
-Cum de
unde? De la Baştanu. Ne-a dat ăla un ditamai purcoiu. Şi leuţi şi
verzişori.
-I-am băut.
-Pe toţi?
-Pe toţi, să moară mama!
-Să mai moară odată? Cum mă
pe toţi, eşti diliu? Păi ăla ne-a dat purcoi de euroi, dam pe
gură o săptămână la Intercontinental, nu la bodega aia de doi
lei. Şi le mai şi soileam în vreo cameră dotată cu paturi şi
gagici.
-Dacă nu
i-am băut pe toţi, înseamnă că m-a făcut cineva de lovele.
Poate blonda de la bar, aia care ne punea manele la comandă. Pe ce
dracu apăsa nu ştiu, da’ imediat venea damblaua. Vreai Paleru, îi
apăsa cu deştiul pe Paleru şi pe ăla îl auzeai. Vreai Salam...
-Nu, salam nu, că am mâncat
palizer de la alimentară.
-Nu de-ala, boule, Salam
de-ala de cântă.
-Aşa de tare te-ai îmbătat
de cânta salamul în tine?
-Da, mă,
că tu eşti mai breaz. De-aia aruncai cu sute de parai în blondă!
Mai-nai să o dărâmi cu foşnitori.
-Eu mă?
-Tu mă.
-Şi m-ai lăsat?
-Dacă eşti
cu mine înseamnă că nu te-am lăsat. De nevastă-ta, de Nela, ştiu
sigur: ea te-a lăsat.
-Pagubă-n
ciuperci! Traseista dracului! Nu mă mai vede lumea cu o paparudă ca
ea, boită cu un kil de vopsea de la prima oră a zilei şi gătită
ca o sorcovă cu toate culorile curcubelului.
-Hopa! Ai învăţat vorbe
noi. Ce e aia curcubel?
-Vezi că eşti tâmpit? Habar
nu ai! De-ăla care are toate culorile: roşu, verde... Galben...
Maro...
-Negru, alb.
-Nu, că pe
alde negru şi alb eu nu le-am văzut. Le-am văzut când eram copil,
mergeam cu mama la cinema şi era filmele alea... Ba nu, nici măcar
ălea nu aveau negru şi alb, că era alb-negru.
-A ajuns şi pe acolo, pe la voi, cinematograful? Cu ce, cu caravana?
-Eşti tu prost, că la noi
s-a făcut cinematograf, bă, cu tot cu de-ăla de rupe bilete. Nu mă
lăsa, al dracului, să intru, până nu-mi rupea bilet. Odată, ca
să nu să mai obosească, m-am dus cu el rupt gata. Nenorocitul, m-a
dat afară şi nu m-a lăsat să intru. Bă, ce-am plâns eu atunci,
n-am plâns nici când a murit mama, nici când a murit Vasile,
adunate la un loc. Că era un film mişto! Ţin minte şi acum, „O
floare şi doi elefanţii”. Ba nu, „Prietenii mei grădinarii”.
Sau...
-Prietenii tăi grădinarii...
Las-o baltă, nu vezi că eşti prost! Poate ai văzut „Articolul
420”, că te încadrai de mic în Codul Penal. Zi mai bine cine era
Vasile, taică-tău, frate-tău?
-Ce eşti
diliu? Doar nu era să plâng după boii ăia, care îmi dădea
„castane” de câte ori treceam pe lângă ei? Vasile era câinele
nostru.
-Bă, dacă
îţi dădeau „castane” înseamnă că se aşteptau şi ei să se
deştepte ceva acolo, în tărtăcuţa ta. Dar ce să se deştepte,
dacă nu era decât gol? Bezna?
-Vezi cât de dobitoc te afli?
Păi din beznă s-a făcut lumea, boule. N-ai învăţat la lecţia
cu popa ăla de venea la închisoare?
-Bine, lasă, hai mai bine să
vedem ce facem de aci încolo. Tu încotro vrei să o apuci?
-Din două una: ori îmi dau doctoratul, cum zicea Gămălie că şi l-a dat pe lovele, să mă fac doctor şi să vindec şi eu babele sau măcar găinile, ori mă călugăresc. Mă fac călugăr, nene, că are ăştia la lovele... Numai cu maşini scumpe îi vezi. Iar ăia care a ajuns în faţă...
-În faţa lui Dumnezeu?
-Nu, în faţa ălorlalţi,
adică ei împarte mălaiul, ăia e mai tari ca băiatul ăla de la
pârnaie care a făcut atâtea biserici.
-Vezi că
eşti prost? Păi de ce să te faci călugăr? La ce ajută? Că uite
şi tu cum se face treaba: ăla cu bisericile a stat la bulău câţiva
ani, iar ăia de zici tu că împarte lovelele printre icoane şi
patrahire şi e putrezi de bogaţi, nu e la bulău. Pe care i-a
apărat?...
-Bine, că
eşti tu deştept! Tu le ştii pe toate. Dacă le ştii pe toate,
parleşte încotro o apuci tu. Da să nu-mi torni gogoşile de le-ai
spus ălora la eliberare, că te faci om de casă, te apuci de
muncă... Nu te crede nimeni, aşa că „spovedeşte-te” la
pretenarul tău, la colegul de suferinţă din temniţă!
-Eu m-am
chibzuit bine. Acasă nu mă mai întorc. Iar începe aia, dacă nu
s-o fi măritat de când nu am mai văzut-o: că n-are copilul haine,
că trebuie bani de grădiniţă...
-Vezi că eşti şarlă? Bă,
copilul ăla nu mai e la grădiniţă de mult. Dacă se mai făcea
armată, acum era „apărător al patriei”.
-Adică,
apărător... avocat? În cazul ăsta... Ştii tu ceva şi nu-mi
spui? Ţii tu ascuns de fratele tău? Să ţi se strâmbe gura ca să
nu-ţi mai intre pe ea beutura şi haleala?
-De unde să ştiu eu? Mă
gândeam că sunt câţiva ani buni de când nu l-ai mai văzut. Nici
nu te mai cunoaşte, cred că îţi zice nene.
-E mai
potrivit decât tată. Nu ştiu cu cine l-a turnat tâmpita aia de
nevastă-mea, că al meu nu e. Nu seamănă deloc cu mine. Şi n-are
nici mustaţă, ca mine. Dacă stau bine şi mă gândesc, parcă
seamănă mai mult cu tine, decât cu mine.
-Ce spui,
jmechere! Nu vrei să-ţi cresc eu copilul, că ar fi al meu? Eu nu
am văzut-o decât odată pe nevastă-ta, atunci când ţi-a picat
ţie rău lichiorul ăla, mai ţii minte, de te-ai făcut mangă. Şi
o dată nu se pune.
-Cum adică? Atunci te-ai culcat cu?...
-Heeei, aş
fi vrut eu! Da’ un lucru să-l ştii precis: nici eu nu mă mai
întorc la a mea.
-Eu mă
întorc totuşi. Pe partea ailaltă, ca să mai dorm un pic. ...
Auzi, şi dacă nu ne mai întoarcem la căşile noastre ce dracu
facem?
-Ce facem,
ce facem! Ce ne văicărim atâta? Suntem liberi ca păsările
cerului, facem ce vrea muşchii noştri, ce avem chef. Uite, eu am
chef acum de o...
-De o
gagică? Vezi că behăia una cu coarne şi cu barbă, legată de un
gard ceva mai la vale. Se vedea în lumina luni, cu părul blond,
strălucind. Şi mai are un avantaj, ştie să stea capră.
-Vezi că
eşti prost? De o cafea am chef, boule, nu de o gagică!
-Dacă eşti prost şi
vorbeşti pe nas! Om fi noi liberi, dar să nu uităm că suntem în
slujba cuiva. Datoria înainte de toate!
-Uite ce e:
eu de angajat nu mă angajez. De-aia am stat la pârnaie, pe ţambal,
să mă chinuie ăia cu şcoală şi program, să ies şi să încep
iar cu dădăceala nu ştiu cui şi cu ochii pe ceas? Vreau să mă
odihnesc, că am obosit de atâta stat.
-Eu nu de slujbă de-aia
vorbeam, eu spuneam...
-Dar de
care slujbă? De-aia de la biserică? Chiar n e călugărim?
-Eu cred
că tu ţi-ai scrântit mintea. Şi nici nu mă mai mir la cât de
bou eşti. Suntem în slujba cuiva, dacă ne-a plătit. A lui
Baştanu. Ai uitat că ne-a dat bani să-i facem un serviciu?
-Dă-l
dracului pe Baştanu! Ce-mi pasă mie de jmecherul ăla ciorditor?
Crezi că el nu mai poate să soilească de grija noastă? Ştie el
în momentul ăsta, când băşeşte-n aşternut, la căldurică,
sătul, odihnit şi apărat de gardă la uşă ca de neşte
bodiguarzi, ce frig îmi este mie acum, în libertate, şi că mi-a
căzut rouă pe mustăţi şi mă înghioldeşte „salteaua” pe la
spate? Ce griji aveam noi acolo? Uite acum, că ce facem, că unde ne
ducem, că cine ne dă o cafea. Aşa că nu mă interesează niciun
Baştan.
-Când zic eu că eşti un
măgar, jignesc bietul animal degeaba.
-Aş vrea
eu. Măcar pentru chestia aia dintre picioare, că a mea s-a făcut
cât dopul la şampanie. Da’ să moară mama! Tu eşti fratele meu
şi-ţi spun ca lui... Habar nu am ce trebuie să facem pentru
Baştanu.
-Lasă că-ţi aminteşte
băiatu’. O ştii pe tipa aia?
-Nu. Care tipă?
-Am uitat
că eşti idiot. Lasă că-ţi spun după ce mai dormim un gram.
-Ptiuuu! Mai dormim pe dracu’!
Tocmai m-a găinăţat o... O pasăre.
-Asta înseamnă libertate.
Libertate şi noroc.
-Noroc pe
dracu’! Înseamnă că iar o să fim în cacao. Până la gât, că
acolo m-a spârcăit zburătoarea aia nenorocită.
-Puşchea pe limbă, vită
încălţată! Iar cobeşti cu gura aia a ta spurcată.
Ultima noapte de libertate,
întâia noapte de...
-Jeane!
-Ce vrei mă, Fane?
-Jeane! Măi Jeane!
-Ce mă, ce
vrei?
-Dormi pe dreapta?
-Aha.
-Atunci întoarce-te pe
stânga, că sforăi şi nu pot să dorm.
-Haca! Nu vreau.
-De ce?
-Te crezi
jmecher? Să cad iar de pe gluga de coceni?
-Cazi pe dracu! Nu cazi,
boule, că eşti în pat.
-În pat. Ne-am cazat la
hotel?
-Ne-am cazat pe dracu’!
Ne-au cazat ei, vită încălţată! Gratis.
-De ce?
Le-a plăcut de muianele noastre sau am plătit? Nu contează, uite
mă dau jos, mă duc până la budă şi mă întorc pe partea
stângă, să-ţi fac pe plac. Hiiii! Doamne! Ce-ai cu mine,
Doamneee?
-Ce e Jeane?
-Ce să fie Fane? Nimic.
-Dacă nu e nimic de ce
plângi?
-Nu ştiu ce e cu mine. Cred
că m-am scurtat.
-Cum te-ai
scurtat, boule?
-Nu mai dau cu picioarele de
pamânt. Sau... Aoleooooo! Accidentul.
-Ce
accident ai visat, tâmpitule?
-Picioarele.
Înseamnă că nu mai am picioare dacă nu ajung cu ele la pământ.
Ce fac eu acum fără picioare, fratele meu? Exact ca în visul ăla
cu trenul, când alergam să-l prind, m-am suit pe scară şi...
Doamneee! Sunt olooog. Nu mă lăsa, Doamne, în braţele neputinţei,
că învăţ toată cărţulia aia cu rugăciuni. Sau măcar
jumătate, Doamne, două trei pagini acolo, că sunt greu de devlă,
Doamneee!
-Eşti pe
dracu’! Poate vrei să spui că eşti animal, că ai turnat în
tine trei sticle de votcă Kamikaze, ca vita. Nici acum nu te-ai
dezmeticit. Eşti iar la... La înălţime. Că abia te-am suit în
patul ăsta suprapus. Să nu te pună dracu să te dai jos, că eu nu
te mai sui.
-Bine că
eşti tu deştept! Dar acum ai dreptate, am picioarele, că pot să
pun mâna pe ele. Am şi degete. Uite, unu,... doi,... Hm! Unu...
Doi... Mai bine lasă, că eu cu geografia... Auzi Fane, acum au şi
la hoteluri paturi suprapuse?
-Bă da prost te-a făcut,
cin’ te-a făcut! Cred că te-a fătat când îşi dădea drumul cu
paraşuta din avion şi te-a slobizit după ce a sărit, de emoţie,
nu la aterizare.
-Ştii ce?
De mama să nu te iei că!... Mama a fost femeie cinstită, să nu o
faci paraşută că!...
-Nu am făcut-o paraşută,
boule! Ce a fost, cum a fost, nu ştiu. Doar îmi puneam şi eu o
întrebare filozofică: dacă a fost o femeie... normală, cum a
putut să facă un aşa mare dobitoc ca tine? Ia trage aer în piept,
Jeane!
-Hâââm! Am tras, Fane.
-Şi? A ce-ţi miroase ţie
aerul ăsta?
-A ceva cunoscut, dar nu-mi
dau seama. Gata, ştiu: a cearşaf.
-Nu-ţi spun eu că eşti bou?
Mirosul de aer închis, de picioare murdare, de transpiraţie şi jeg
nu a ajuns acolo, la tine, la „etaj”?
-Ba da. Ai
dreptate, cam aşa miroase. Ai dracului ăştia cu hotelurile lor!
Îţi mai ia şi bani, după ce că le înghiţi aerul lor împuţit!
Dacă nu simţeam grijile cum mă apasă, adică să mă gândesc
încotro să o iau, cum să fac rost de haleală şi soileală, aş
fi zis că sunt la puşcărie.
-Aia e dilemele. Unde eşti?
-Fane, mie mi se face frică.
Spune-mi pe ce parte e întrerupătorul de la bec, că eu mă dau
jos. Mă risc, chiar dacă nu mai pot să mă sui acilea.
-Nu te risca Jeane, că te
rişti degeaba. Sfatul meu.
-De ce Fane, e ascuns? Nu-l
găsesc?
-Nu, pentru că nu avem
întrerupător în acest dormitor matrimonial.
-Iaaaa! Şi cum se aprinde?...
-Cu chibritul.
-Să ştii
că eu nu am nicio cutie de... Cum adică cu chibritul? Ce eşti
diliu? Unde ai văzut tu bec să se aprindă cu chibritul? Că acum
mă ridic în picioare şi îl caut pe tavan.
-Nu te ridica, Jeane! Ajunge
cât de căzut în sfeclă eşti, ca să mai cazi odată. Stai acolo
potolit, că nu ai de ce să-ţi faci griji: eşti la bulău.
-Fane, nu
glumi cu de-astea, că eu sunt fricos! Uite, acum încep să trenur.
Şi nu e de frig, că am tras pătura pe mine. Să mor dacă te mint!
-Să nu
mori, Jeane, că mori degeaba. Nu te mint deloc, Chiar suntem la
mititica. Culcă-te, că acum se dă deşteptarea şi se face apelul.
-Mie îmi vine să plâng. Cum
am ajuns din nou aici, Fane?
-Gratis, Jeane.
-Cu taxiul
sau cu microbuzul? Să nu-mi spui că am venit cu... Că eu am jurat
că nu mă mai sui în aia.
-Mai contează? Important este
că suntem aici şi gata.
-Şi pe cât?... Pe câţi
coţi ne-au priponit, Fane?
-Nu ştiu, că încă nu ne-au
condamnat. Suntem preventivi, ca blonda de la minister.
-Şi pe urmă ne dă şi nouă
la domiciliu, ca ei?
-Sigur. Şi
vine şi la noi preşedintele, că suntem tot blonzi. Numai că la
noi nu vine cu barca pe lac, ca la ea, vine direct cu vaporul.
-Da?
Ia-auzi! Da’ la care domiciliu ne dă, la mine sau la tine? Că eu
nu prea am.
-Boule! Nu
mai ai minte deloc. Ai uitat că mai aveam coadă, câte şase luni
de la vechea condamnare? Ţi-am zis să sugi niştte lapte de la vaca
aia care ne-a trezit din gluga de coceni, poate că te mai prindeai
şi tu de câte ceva. Văd că eşti curios şi nu mă laşi să
dorm. Tu poţi să iei trei jumate, pe puţin, cu juma’ din urmă
se fac patru şi eu doi jumate, cu juma din urmă trei.
-Şi de ce, mă rog, ţie
să-ţi dea mai puţin cu un an ca mie? Că am fost părtaşi. Ce să
fac eu un an singur pe-aici?
-Fiindcă eu am atenuante.
Circumstanţe atenuante.
-Vezi ce
şarlă eşti? Ţie ţi-ai luat atenuate, de-alea, şi mie nu.
-Mi-am luat
pe dracu’! Am fost cuminte, de-aia, nu m-am opus la arestare ca
tine. Tu erai beat şi ai făcut nasol la sticleţi. I-ai tras de
nas, le-ai rupt ţoalele, iar la unu i-ai luat cătuşele din mână
şi le-ai aruncat într-o gură de canal. Başca înjurături, ca la
tine acasă. Ca la uşa cortului adică.
-Eu, Fane?
Am făcut eu d-aştea? Nu ţiu minte deloc. Să mor!
-Ştii că Baştanu ne-a
mângâiat cu neşte lovele la plecare. Nu ni le-a dat degeaba, ne-a
plătit ca să mergem şi să-i spargem faţa lu...
-Asta ştiu,
la panarama aia de gagică-sa, care nu a mai venit cu pachete la
bulău şi s-a cuplat cu un paznic de la un club de noapte.
-Hei bine, am căutat-o noi pe
rapandulă după poza dată de Baştanu.
-Şi? Am găsit-o?
-Am găsit-o. Sau mai degrabă
ne-a găsit ea de noi. Doar că nu era mişto, ca-n poza lui ăla,
era pătrată, cu o grămadă de muşcheţi pe ea. Şi pe muşcheţi
cu picturi de-alea, cu acul. Cum o fi suportat să o înţepe ăia,
nu ştiu, că pe mine dacă mă înţeapă...
-...Un purice. Şi pe mine la
fel. Îmi vine să ţip.
-Şi nici
paznicul ăla al ei nu era chiar paznic. Era badigard, de-ăla, cu
cefa de două ori cât mecla ta. După ce te-ai matrafoxat –eu nu
am băut decât un suc. Ba nu, două suce- am plecat la domiciliul
scris pe poza lui aia. Ne-a răspuns un naşpet de babet care ne-a
spus că Vanda –aşa o cheamă pe tipă, Vanda- nu este acasă. Că
e la sală, trage de fiare. Şi tu, ca un bou ce eşti, ai întrebat-o
pe naşpetă de care fiare, lupi, urşi. Şi babeta s-a prins că
faci mişto de ea, că ai luat-o în bâză.
-Nu făceam
mişto Fane, să moară ce am mai scump! Nici acum nu ştiu cum vine
chestia asta, să tragi de fiare. Te duci în pădure, sau la grădina
zoofilică, unde zoofilesc fiare, şi? Şi ce le faci? Cum să tragi
de lup? Ce, eşti Scufiţa Roşie? Aia barem era comunistă, putea,
dar blonda lui Baştanu?...
-Şi ţi-a
tras babeta una în meclă de te-a dat pe scări. Bag seamă că
hodoroaga a sunat-o pe asta, pe Vanda, că doi tipi o caută, că noi
am plecat după ea s-o mardim. De unde puteam noi să ghicim că asta
e ditamai dulapul şi mai are şi un gagiu cât cambuza de la vapor?
Am aşteptat-o la sala aia de antrenamente, după un colţ. Tipa a
ieşit singură şi tu te-ai dat la ea. Singurică, singurică? i-ai
zis. Nu ai vrea să facem şi noi o trântă?
-Am zis eu
aşa ceva? Ce, eşti prost? N-am eu vorbe de-astea, frate.
-Şi când a auzit de trântă
tipa te-a crezut. Ţi-a făcut o figură de-aia ca în filme de te-a
aruncat într-o ghenă de gunoi.
-Ia-auzi! Şi tu ai lăsat-o?
-Nu. M-am
repezit la ea cu o bâtă de-aia de besebol, pe care o ţineam pitită
sub bluza de trening. Ahaaa, zice matahala, voi sunteţi ghioarlele
care mă cată pe-acasă. Eu îi trag o bâtă pe şale, dar naşpeta
nimic. Parcă era din piatră, frăţioare, abia s-a mişcat un pic.
I-aş fi tras una între picioare, lovitura mea de maestru, dar mi-am
dat seama rapid că nu are ce să o doară, aşa că am apelat la
planul B: i-am dilit una la gioale cu bâta aia de besebol. Ea a
căzut în genunchi de durere şi atunci i-am cardit şi un picior în
sfecla.
-Şi? M-ai scos de la gunoaie?
-Te-am scos, că mai bine te
lăsam acolo. Gunoi la gunoi trage.
-Uite cum vorbeşti! Eu,
gunoi? Fratele tău?
-Te-am scos
de acolo şi am observat că vine ăla, buldozerul. Cambuza.
Bodigardul cât gardul. Şi am pus în aplicare planul C: am roit-o.
Am roit-o, cu ei după noi, şi ne-am ascuns într-o cârciumă. I-am
dat unuia de la bar verzişorii de la Baştanu, ca să ne ascundă,
şi ăla ne-a pitit într-o cameră cu sticle. O magazie, ceva. Tu
–că de-aia zic eu că eşti vită încălţată- cum ai dat cu
botul de sticle, cum ai desfăcut una şi ai dat-o pe gât în doi
timpi şi trei mişcări. Ăia era afară, parlea cu barmanul, iar tu
sugeai din sticla aia, când a intrat o gagică. Nu ştiu ce era,
chelneriţă, picoliţă, ceva. Ea nu ştia vorba mea cu barmanul şi
când a dat cu ochii de meclele noastre a început să ţipe, parcă
era de-aia de la teatrul cântat. Ăia, din bar, normal că a auzit,
şi s-au repezit la noi. Ne-au scos de acolo, ea pe mine, el pe tine,
să ne facă felu’. Dar acum era o mare dilemă, care să ne bată
mai întâi, asta pe care o urmăream noi cu matahala ei sau ăia din
bar?
-Ăia din
bar? De ce? Ce rău le-am făcut noi să ne mardească? Mai le-ai dat
şi verzişorii. Că, oricum, ziceai că nu mai ai şi aveai.
-Aia e,
că-i aveam. Mai bine nu-i mai aveam şi găseam eu un plan... Ce
literă vine, mă, după C? N-are importanţă, că oricum s-au dus
planurile mele. Închipuieşte-ţi, Jeane, că barmanul s-a uitat la
bancnotele date de mine, alea de la Baştanu. Şi, ce să vezi? Era
false.
-Cum? Baştanu ne-a dat mardei
falşe? Atunci merită să fim aici. Acum avem un scop în viaţă:
să-l facem pe Baştanu. Şi, care ne-a snopit în bătaie, ăi din
bar sau ăi de la sală?
-Nici unii,
nici alţii. Am avut noroc cu chelneriţa-picoliţa, că aia a
anunţat poliţia că doi hoţi au intrat în magazie. Şi până să
se bată ăia pe noi, au intrat vreo patru poliţai în bar. Dar când
a vrut să ne bage în maşina de poliţie a început numărul tău.
Ăla cu tras de nas, scuipat şi înjurat, haine rupte, tot tacâmu’.
Acum, eu am zis că e de trei ani, dar dacă poliţaii face
reclamaţie de ultragiu, ai rupto-n fericire. Mai iei vro doi coţi
şi de acolo.
-Ce să
fac? Asta e soarta mea. Are Dumnezeu, sărăcuţul, grijă dă mine.
Măcar nu mă mai stresesc de haleală şi soileală. Mă, dacă ar
fi dat ăştia aci, la bulău, şi neşte alcool, nu mult, o juma dă
kil de ţuică pe zi, eu de-aici n-aş mai pleca. Că de gagici... Ce
să mai vorbim, e istorie. S-a atrofiat instrumentu’. Dă-le
dracului de naşpete!
În cameră s-a făcut linişte
câteva minute, apoi cei doi reiau discuţia.
-Fane!
-Ce e Jeane?
-Ce faci, dormi?
-Nu, nu dorm.
-Nici eu.
Nu pot să dorm. Aşa mi se întâmplă mereu, în primele nopţi de
la pripon, nu pot să le soilesc. Probabil din cauză de acomodare.
Dar ştii ce e bine şi mă bucură pe mine?
-Ce?
-Că am
fost tot timpul beat cât am stat afară. Barem nu am ce regreta, că
nu-mi mai aduc deloc aminte.
De pe hol se aude o voce
puternică: Deşteptareaaaa! Pregătirea pentru apel! Din patul de
sus se aude un suspin.
-Ce e Jeane?
-Nimic
Fane. Ce să fie? Mi-am adus totuşi aminte de ceva: că de-acolo, de
pe gluga aia de coceni, am văzut o lună în par, într-un stâlp de
telegraf. Şedea aşa, galbină, ca un pepene deăla zemos şi
gustos, cu o grămadă de stele pe lângă ea, ca pe bolta de la
biserica din sat de la mine. N-am putea noi, Fane, să o ciordim şi
să o pumen aci, la noi, în celulă? Ne-ar mai trece dorul de... De
una, de alta.
Cms.şef (r) Adrian NICOLA
Material
preluat cu acordul autorului şi al conducerii revistei Poliţia
Impact(mai 2015)
Postat:
7 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu