La data de
23.07.2015, DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa a procedat la
efectuarea unui număr de 55 percheziţii domiciliare în judeţele
Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Buzău, Botoşani şi
municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la
domiciliile unor persoane fizice, asociaţi şi/sau administratori ai
respectivelor societăţi, într-o cauză penală vizând comiterea
infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat,
evaziune fiscală şi spălare de bani.
În
fapt, din investigaţiile desfăşurate a rezultat că în perioada
2012 – 2015, mai mulţi cetăţeni coreeni şi români, prin
intermediul unor societăţi comerciale din România, deţinute sau
controlate de aceştia, au contractat diverse lucrări de la SC
DAEWOO MANGALIA HEAVY INDUSTRIES SA, pe care apoi le-au subcontractat
altor societăţi comerciale cu un comportament fiscal inadecvat (de
tip fantomă), pentru a evita plata către bugetul consolidat al
statului, a valorii TVA şi a impozitului pe profit aferente
lucrărilor realizate.
Sumele
de bani transferate pentru plata lucrărilor subcontractate în
conturile societăţilor comerciale fantomă erau retrase în numerar
de unii din membrii grupului, acestea fiind remise ulterior
liderilor.
Prejudiciul
cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 11
milioane lei.
În
cauză s-a dispus luarea unor măsuri asiguratorii pe bunuri mobile
şi imobile ale suspecţilor.
S-a
dispus aducerea la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa
în vederea audierii a unui număr de 9 suspecţi.
Sportul
tehnic şi informativ a fost asigurat de Serviciul Român de
Informaţii.Actele de urmărire au fost efectuate împreună cu
poliţişti din cadrul SCCOPM, iar percheziţiile au fost realizate
cu sprijinul BCCO Constanţa, SCCO Tulcea, BCCO Galaţi, SCCO Brăila,
SCCO Botoşani şi SCCO Buzău.
Facem
precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi
inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale
prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia
de nevinovăţie.
Postat:
23 iulie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu