Respectând, tradiţia, Muftiul Muurat Iusuf va oficia Marea Rugăciune Comună (Bayram Namazi) joi, 24 septembrie, de la ora 07:36, la Geamia Hunkar, din Constanţa, iar ulterior va participa la o serie de sacrificii ritualice şi va oferi 2000 de pachete ce vor contine carne de kurban pentru familiile nevoiaşe din judeţele Constanţa,Tulcea şi Cǎlǎraşi, oferite de Muftiatul Cultului Musulman din România, împreună cu reprezentanţii Fundaţiei Hassene Germania – din Köln şi Directia Ministerului Cultului Islamic din Republica Turcia (Diyanet Isleri Baskanligi) prin intermediul Consulatului General al Republicii Turcia din Constanţa.
De asemenea
alte peste 3000 de pachete ce vor contine carne de kurban vor fi
acordate de asociaţii şi fundaţii culturale credincioşilor
musulmani.
Sărbătoarea
Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim
(Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între
dragostea faţă de unicul său fiu şi adoraţia lui Allah, optează
pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.
Potrivit Coranului, pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismail, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului, ceremonie ce reconfirmă anual credinţa în Allah.

„Pelerinajul,
ce se desfăşoară după un ritual strict, reiterează pelerinajul
iniţiatic al Profetului Muhammed (Pbuh), în primul mileniu creştin,
la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe
Muntele Arafat, Dealul Muzdalifa şi Medina, la care participă anual
circa trei milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru
credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim'', a precizat
muftiul.
Tradiţia
sacrificării unui animal (berbec, oaie, cămilă, bivol sau
capră) de către fiecare musulman adult şi înstărit a apărut în
anul al II-lea al islamului, având semnificaţia unui gest de
bunăvoinţă şi adorare a lui Allah, prinos de mulţumire şi
recunoştinţă pentru împlinirea unor năzuinţe, credinciosul
muslman oferind în dar nevoiaşilor 2/3 din animalul jerfit şi
oprind pentru cina din familie doar 1/3 din Kurban.
Postat: 23 septembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu