În acele
momente fierbinţi, şi chiar mai înainte, presa a avut un rol activ
în exprimarea opiniilor unioniste, în revigorarea conştiinţei
naţionale, în dezvoltarea unei stări de spirit menite a încuraja
şi mobiliza forţele româneşti pentru înfăptuirea idealului
naţional. Nu este însă mai puţin adevărat faptul că, astăzi
presa reprezintă un izvor istoric important pentru cei care doresc
să cunoască mai bine inegalabilele momente de măreţie ale
poporului român derulate în anul 1918.
Afirmam şi
cu alte ocazii că Arhivele Constanţei sunt sărace în informaţii
referitoare la aceste acte înălţătoare pentru întreaga suflare
românească, dar şi în ceea ce priveşte marcarea lor în anii
care au urmat. Documentele identificate până în prezent ne pot
oferi o imagine asupra modului în care se desfăşurau festivităţile
cu prilejul zilei de 1 Decembrie, în judeţul Constanţa, între
cele două mari conflagraţii mondiale. Însă, pentru o mai bună
înţelegere a demersului nostru, am considerat necesar să mai facem
unele precizări cu caracter preliminar.
Sfârşitul
Primului Război Mondial găsea România în tabăra Puterilor
Aliate, învingătoare. Odată cu semnarea armistiţiului renăştea
speranţa în sufletele dobrogenilor că ţinutul dintre Dunăre şi
Marea Neagră va fi eliberat de sub ocupaţie străină, cu ale
sale efecte dezastruoase, în special pentru populaţia românească
de aici.
Continuare
pe voceaconstantei.ro.
Postat:
1 decembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu