Ultima ora

Direcţia Judeţeană de Informaţii Constanţa îşi mută cuibul


De ceva vreme Poliţia Municipiului Constanţa a fost mutată la Secţia 2, în Piaţa Chiliei. Toată lumea a înţeles că sediul va fi renovat şi odată schimbate interioarele şi exteriorul poliţiştii se vor întoarce în sediul care va arăta mai bine decât dacă ar fi fost construit acum.

Numai că nu este aşa. Aici, după terminarea modernizării sediului se va muta Direcţa Judeţeană Constanţa a Serviciului Român de Informaţii care acum funcţionează în clădirea Insepctoratului Judeţean de Poliţie din bulevardul Mamaia, numărul 104-106.
Pentru a vedea cum se desfăţoară lucrările la sediul fostei, de-acum, Poliţiei Municipiu, am mers la sediul din strada Ştefan cel Mare, numărul 103. Acolo se vede, din exterior, că se lucrează ceva.
Şi pentru ca lucrurile să fie oficiale am adresat nişte întrebări la Serviciul Român de Informaţii gen: dacă este adevărat că se mută Direcţia Judeţeană de Informaţii Constanţa în sediul Poliţiei Municipale, cine efectuează lucrările de recompartimentare şi modernizare a noului sediu al SRI Constanţa, dacă a fost o licitaţie pentru
acordarea lucrărilor, cine a participat, cine a câştigat şi care este valoarea contractului.

Drept pentru care am primit următorul răspuns pe care îl redăm integral: 

Urmare a mesajului dumneavoastra, remis Serviciului Roman de Informatii (SRI) si inregistrat cu nr. 51.640 din 28.01.2015, va comunicam urmatoarele:
Aspectele semnalate de dumneavoastra au fost analizate prin prisma prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, iar informatiile solicitate prin intrebarile formulate la punctele 1 - 4 nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public, fiind exceptate de la accesul liber al cetatenilor.
In acest sens, precizam ca executia lucrarilor la imobil se realizeaza in baza unui contract clasificat, exceptat de la aplicarea unei proceduri de achizitie publica potrivit art. 12 lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.
Totodata, schimbul de sedii aprobat prin Hotarare de Guvern a fost determinat de deficitul de spatii cu care se confrunta structurile judetene ale Serviciului Roman de Informatii, respectiv Ministerului Afacerilor Interne, si totodata a vizat imbunatatirea functionalitatilor structurilor respective, precum si a masurilor procedurale de protectie a informatiilor clasificate, in conditiile gestionarii unitare a infrastructurii imobiliare.
Va multumim pentru interesul pe care il manifestati fata de institutia noastra.

NOTĂ: Potrivit unor surse oficiale după ce se va efectua mutarea Direcţiei Judeţene de Informaţii în sediul din strada Ştefan cel Mare, poliţiştii de la municipiu şi cei de la Secţia 1 se vor muta în locul SRI Constanţa.
Care este mult mai mic, iar poliţiştii vor sta şi mai înghesuiţi.
Sau vor fi şi mai mult pe teren.

Postat: 12 februarie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.