Ce se întâmplă zilele acestea în România îmi pare a fi cel mai mare scandal de la Revoluție încoace.
Sursa este publică, la vedere. Își asumă responsabilitatea celor afirmate în văzul tuturor. Oferă nu capete de ață, ci ghemuri întregi. Cu toate acestea, jurnaliștii cer dovezi. Or, rolul esențial al unei surse nu este să producă și toate dovezile, căci așa, orice investigație ar fi moartă. Jurnaliștii, nu comentatorii, trebuie să joace în acest scandal rolul decisiv. Ei trebuie să găsească dovezile, așa cum și investigatorii judiciari găsesc probe pornind de la o simplă informație. Jurnaliștii pe surse și-au pierdut însă acest simț, lenea blocându-le creierul pentru orice altă întrebare în afara clasicei ”aveți dovezi?”. Uriașul scandal Watergate a pornit de la mult mai puțin, dar jurnaliștii Bob Woodward și Carl Bernstein și-au căutat singuri dovezile. Sursa doar le confirma. Comisia senatorială de anchetă pornind de la subiectul lor nu a fost doar de formă. Jurnaliștii au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfășurată, iar sursa lor s-a autodeconspirat după mai mult de treizeci de ani de la publicarea investigației. În România, după 2004, sunt din ce în ce mai puține șanse ca jurnalismul de investigație să viseze măcar la asemenea cote pentru că nici patronii de presă, nici politicienii nu-și doresc jurnaliști de investigație, ci jurnaliști pe surse, care să nu continue investigațiile. Cu atât mai mult, când patronii de presă sunt și oameni politici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu