Centrul Român pentru Pregătirea Personalului din Transporturi
Navale Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea
pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, de
inspector de specialitate I.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale
Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic
European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru
care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate
de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de
vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului
scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei
infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra
autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care
împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de
corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar
face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția
situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs
şi a ocupării funcției contractuale sunt:
studii superioare de lungă durată, specializare limbi străine
(obligatoriu engleză);
vechime în muncă de minimum 7 ani;
vechime în domeniul marketing şi relaţii publice de minimum 3
ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
31 martie 2015, ora 14:00: termenul limită de depunere a
dosarelor;
08 aprilie 2015, ora 09:00: proba scrisă;
08 aprilie 2015, ora 12:00: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea
principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar
vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de
promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri
publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un
dosar de concurs care va conține următoarele documente:
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului
autorității sau instituției publice organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă
identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale
altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și
copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor
specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția
publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă
vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor,
în copie;
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu
are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția
pentru care candidează;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate
corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării
concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către
unitățile sanitare abilitate;
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar,
numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în
formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie
răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este
declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a
completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel
mai târziu până la data desfășurării primei probe a
concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă
vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării
conformității copiilor cu acestea.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs
sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se
pot obţine la sediul Centrul Român pentru Pregătirea Personalului
din Transporturi Navale, din Constanța, str. Pescarilor, nr. 69A,
Județul Constanța, telefon 0241/639.595.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu