Ultima ora

Mazăre pleacă de la conducerea PSD Constanţa. Dar rămâne membru. Va pleca şi de la Primărie


Radu Ştefan Mazăre, a anunţat aseară că şi-a dat demisia din toate funcţiile din PSD, dar rămâne în continuare membru, acest lucru fiind necesar pentru a putea să-şi păstreze funcţia la Primăria Constanţa.

 Dezvăluirea a fost făcută, în direct la postul de televiziune România TV, scria ZIUA de Constanţa.

Acesta a adăugat că, totuşi, renunţarea la şefia Primăriei Constanţa este doar o chestiune de timp, câteva săptămâni, sau luni, până îşi va da demisia şi din această funcţie.

Edilul-şef al Constanţei a mai declarat că şi-a delegat atribuţiile:  „Eu nu mai semnez nimic de un an de zile. Am delegat toate atribuţiile. Viceprimarul meu Gabi Stan a fost chemat la audieri şi l-au întrebat: Te-a pus primarul să semnezi? S-a uitat primarul pe contract? Era primarul în instituţie când ai semnat?", a spus Mazăre arătând ce presiuni se fac asupra apropiaţilor săi pentru a spune orice pentru a-l putea prinde pe el cu ceva. "Mi-e frică să vorbesc cu angajaţii.”, a adăugat acesta.
„După-amiază am scris demisia şi ies din toate funcţiile de partid. Nu mi se pare în regulă ca un partid şi liderii unui partid să te considere vinovat când procurorii încep urmărirea penală împotriva ta aşa cum au început în acest caz. (...) Probabil că în următoarele săptămâni voi mai fi primar, pentru că apoi voi renunţa şi nu voi mai da declaraţii publice”, a continuat Radu Mazăre.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.