Ultima ora

Constanţa. În Piaţa Ovidiu modernizată au fost bătuţi doi stâlpi. Care apără Poarta Arhiepiscopiei cu lanţ şi lacăte

Aşa um mai spuneam şi acum vreo două zile Piaţa Ovidiu a fost modernizată cu bani de la buget şi cu nu ştiu ce fonduri guvernamentale sau europene. 



Dar nu asta este important: cu ce fel de bani. Important este că banii erau publici. Şi cu banii publici nu este de joacă şi nimeni nu ar trebui să îşi bată joc de ei.
Şi noi credeam că aşa şi va fi. Numai că la puţin timp au apărut şi abaterile de la reguli. Una dintre ele se află chiar în poarta din spate a Palatului Arhiepiscopal.
Acolo, cineva, noi credem că un duşman al poporului, a bătut intenţionat în poarta Palatului Arhiepiscopal doi stâlpi.
Chiar în caldarâmul nou modernizat.
De stâlpi se află legat un lanţ prevăzut cu două lacăte.
Şi noi mai credem ceva: că pentru instalarea celor doi stâlpi cu lanţ şi lacăte există toate autorizaţiile pentru că altfel Primăria Municipiului Constanţa ar trebui să solicite în instanţă ceea ce se numeşte „desfiinţare lucrări”.

Numai că noi nu am înţeles ceva. Ce-o fi gândit cel care a postat stâlpii cu lanţ şi lacăte: să oprească intrarea pe poartă în Palatul Arhiepiscopal sau ieşirea?
Dar...sunt autorităţi destule care să studieze cazul. 
Noi deocamdată prezentăm două imagini. Sugestive şi clare. Cu indicatoare. Să nu fie dubii. 



Postat: 29 aprilie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.