Ultima ora

Este Ziua Tineretului. Ce are judeţul Constanţa reprezentativ pentru Ziua Tineretului

România şi-a instituit ziua de 2 Mai ca Zi Naţională a Tineretului, prin Legea nr. 425/2004, după ce în perioada comunistă aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret. 

Conform actului normativ, toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale ce au atribuţii în domeniul educaţiei, culturii, sportului, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor au obligaţia să susţină financiar şi organizatoric respectivul eveniment.
În 2008 Ziua Tineretului a fost decretată zi liberă pentru toată lumea.
Dar ce avem noi reprezentativ, în judeţ, pentru tineret.

Iată despre ce este vorba. Acum nici să nu credeţi că aceste denumiri sunt luate exact după Ziua Tineretului sau din grija cuiva pentru tineret.

Aşadar, în Constanţa, în cartierul Palazu Mare avem o stradă care se numeşte a Tineretului.
La fel în Tuzla şi în Medgidia sunt străzi cu acest nume.
O stradă a Tineretului există şi în Costineşti care se numeşte, de altfel, Staţiunea Tineretului.
Tot în Constanţa mai este şi un Hotel-restaurant numit Tineretului, fostul BTT.

Şi tot legat de ziua de 2 mai, nu neapărat de Ziua Tineretului, în judeţul Constanţa există localitatea, celebră în toată România cu numele 2 Mai.
 
 Sursa foto hotel tineretului: city.eva.ro
Postat: 2 mai 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.