Ultima ora

Constanţa. Un proces care va face istorie. Vezi părţile implicate

Vineri, 15 mai, pe rolul Judecătoriei Constanţa-Secţia Civilă a fost înregistrat dosarul cu număr unic 13155/212/2015 având ca obiect „evacuare”.

Părţi în dosar sunt Sturdza Şerban Dimitrie, prin cabinetul de avocatură Radu Tiberiu Emil-reclamant şi
Restaurant Mediteranean SRL-pârât.

În cauză nu s-a stabilit un prim termen de înfăţişare.

Potrivit replicaonline.ro "Şerban Dimitrie Sturdza este un nume destul de cunoscut poporului român, se trage dintr-o familie care a fost una dintre cele mai importante familii nobiliare române. Nepot la a cincea generaţie în descendenţă directă din domnitorul Mihail Sturdza, prinţul Şerban Dimitrie Sturdza este cunoscut datorită tenacităţii cu care s-a luptat de-a lungul anilor pentru revendicarea averii familiei sale. Deşi îşi făcuse un nume peste graniţe şi o carieră frumoasă, descendentul lui Dimitrie Sturdza (bunicul) şi al lui Ion Mihail Sturdza (tatăl), a revenit în ţară, în urmă cu mai bine de 14 ani pentru a recupera ceea ce a intrat pe mâna statutului în 1948. Prinţul ştie că nu le va putea revendica pe toate, însă îşi doreşte cu ardoare un imobil din Bucureşti, pentru care luptă de peste 10 ani şi a cărui poveste a ajuns până la Strasbourg".

Postat: 17 mai 2015


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.