Cu
câteva momente, în urmă, m-am întâlnit cu un veteran de război,
care urca în autobuzul 5-40, de la staţia Doraly, către cartierul
Viile Noi din Constanţa.
Cu
bastonul de sprijin, cu două sacoşe pe umăr. În una avea câteva
roşii, în cealaltă pâine şi ceva de-ale gurii.
Dar
mândru: cu insigna de veteran în piept.
Am
intrat în vorbă cu el. Şi mi-a povestit, clar, lucid: a stat patru
ani pe front.
Din
care unul în lupte şi trei prizonier la ruşi. Nu îşi mai amintea
de la ce regiment a plecat pe front.
Are
aproape 93 de ani.
Era
în floarea vârstei când a plecat, sau a fost trimis, ce împortanţă
mai are, să apere ţara.
În
cei patru ani cred că nu mai ştia, de cine să apere ţara, de cine
să se apere el.
De
ruşi? De nemţi? De americani?
Puţin
am stat de vorbă cu el. Foarte puţin. Dar mi-a marcat, propabil
pentru multă vreme memoria. Şi existenţa.
Oficialii
îşi amintesc de el, de veteranul din cartierul Viile Noi, la
parade, la sărăbători din astea sforăitoare care să dea bine
pentru ei.
În
rest veteranul se luptă că şi pe front: să traiască.
PS.
Am văzut o solidaritate extrordinară. Toţi, dar absolut toţi,
care eram jos în staţie sau în autobuz, au sărit să îl ajute.
Eu
le mulţumesc tuturor. Era azi, 1 iunie, în jurul orei 10.00.
Măcar
noi să le facem, cum putem, viaţa mai uşoară.
PS2. Când am căutat pe internet o insignă cu care să ilustrez materialul am găsit insigne la vânzare pe toate site-urile. DE VÂNZARE. ne vondem şi memoria eroilor.
Postat:
1 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu