Ultima ora

Rock. Melanie Brown (Spice Girls) împlineşte 40 de ani (video)

Melanie Janine Brown (n. 29 mai 1975), cunoscută și sub numele de Melanie Brown, Melanie B și Mel B
este o cântăreață și compozitoare de muzică pop de origine britanică cunoscută ca fiind una din membrele formației Spice Girls.

Potrivit wikipedia.org, Spice Girls este o formație feminină de muzică pop, de origine britanică, înființată în anul 1994 și formată din Geri Halliwell, Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton și Melanie Chisholm. În anul 1996, grupul a semnat un contract cu Virgin Records, lansându-și primul single, intitulat Wannabe. Piesa a stat în clasamentele britanice pe locul întâi timp de șapte săptămâni și a ajutat trupa să se lanseze pe plan internațional.
Spice Girls a avut vânzări de peste 55 de milioane de discuri în întreaga lume cu numai trei albume (primele două fiind cu Geri Haliwell), devenind astfel grupul muzical, alcătuit numai din fete, cu cele mai mari vânzari încasate la nivel internațional. Comenzile pentru primele lor albume au fost uimitor de multe, astfel de record nemaifiind văzut decât în perioada în care cânta formația Beatles.

Primul lor album, intitulat Spice s-a vândut în peste 23 de milioane de exemplare în întreaga lume devenind cel mai bine vândut album al unei formații exclusiv feminină din lume. Succesul lor international are la bază recordul de vânzări, turneul organizat cu ocazia reîntregirii formației din 2008 și recordurile obținute prin șlagăre precum Wannabe. Sub îndrumarea managerului lor Simon Fuller, trupa a luat în considerare comerțul devenind astfel un subiect obișnuit în presa britanică. În 1996, fiecare membru din formație a primit câte o poreclă din partea revistei Top of the Pops Magazine. Mai târziu, aceste porecle au fost luate în considerare de către formație. După spusele biografului David Sinclair, „Scary, Baby, Ginger, Posh și Sporty alcătuiau cel mai recunoscut grup de la John, Paul, George și Ringo” încoace. În anul 1997 grupul Spice Girls a lansat un film numit Spiceworld: The Movie.
Sursa text şi foto: wikipedia.org

Postat: 29 mai 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lumea Constantei Designed by Templateism.com Copyright © 2014

Imagini pentru teme create de Jason Morrow. Un produs Blogger.